Veterinar de ocazie

Vreau sa incep prin a va spune ca uram si inca urasc injectiile de moarte. Totusi, ce spun eu aici? Cui ii plac?
In timp ce invatam cum sa merg, altfel decat in genunchi, mi-am descoperit pasiunea: medicina veterinara. Mi-am inceput cariera cu o seringa simpla. De unde? probabil va intrebati.
Bunicul meu a fost veterinarul satului, asa ca mereu dispuneam de astfel de unelte. Asadar mi-am inceput cariera, ca orice invatacel cu lucruri simple.

Pentru inceput, ma distram stropind gainile cu apa. Am avansat ulterior, la a face injectii cu apa tuturor rosilor din gradina bunicii, iar cand aceasta a exclamat foarte surprinsa ca au destul de multa apa, nu am ezitat a raspunde ,,Mamaie, a plouat cam mult in ultimul timp, ce-i drept!“.

Abia invatasem sa fac mai mult de 10 pasi fara sa cad dar, totusi, in acea perioada apogeul carierei mele se apropia cu pasi repezi: am trecut la a face injectii animalelor, si ce animale erau mai potrivite decat porcii?

doctor-animale

Porcii, bolnavi de noroi in mintea mea, puteau fi vindecati doar cu o injective cu apa, bine facuta. Am intrat in tarcul lor, dar nu m-au luat in seama, norocul meu. Am blocat intrarea in camaruta unde dormeau, tot nu s-au sinchisit. In schimb, cand am urcat pe spatele unuia spre a-i administra ceea ce eu credeam a fi tratament a rupt-o la fuga spre usa al carui toc nu l-am luat in considerare si de care am am reusit sa ma izbesc cu capul, cu cea mai mai mare ciuda, evident, fara a iesi in avantaj.

Intr-un final, am reusit sa calmez un porc si, fara a ma urca pe el, i-am facut injectia. Un al doilea i-a urmat, inainte ca privirea sa-mi dea de banuit ca bunica, apropiindu-se in pasi repezi cu nuiaua in mana, nu vroia sa-mi spuna bancuri.

Am reusit sa scap pe moment, dar cum fericirea nu dureaza o vesnicie, trebuia sa mai si mananc, si, eventual sa si dorm. Mi-a tras o mama de bataie sora cu moartea, dar tot am scapat mai bine decat porcii.
Din pacate, primul a murit a doua zi, iar al doilea l-au taiat de frica sa nu-l urmeze. Atunci si-a amintit bunica ce am facut si mi-a mai tras o mama de bataie.

Am urat carnea de porc pana la 10 ani. Nici acum nu ma incanta prea mult, ce-i drept, dar ma amuza motivul pentru care bunica nu se oprea din a vedea cat de mult se onduieste bucatica de salcie pe picior: desi ma ustura, radeam isteric pentru ca stiam ca a trebuit sa intre in cocina dupa mine si sa se murdareasca mai ceva ca un purcel. Cum sa nu o iubesti?

Lasă un răspuns